Descoperirea NASA care schimbă tot ce știai despre asteroizi

de: Daniel Ștefan
20 03. 2019

NASA a făcut o descoperire care schimbă tot ce știai până acum despre asteroizi. A fost cercetat asteroidul Bennu, considerat periculos pentru Pământ.

În lunile în care sonda spațială a NASA, OSIRIS-REx, a studiat asteroidul 101955 Bennu, s-a observat un fenomen straniu, nemaivăzut până acum.

Asteroidul Bennu expulzează jeturi de praf care-l învăluie ocazional într-un nor de praf. Așa ceva nu s-a mai văzut niciodată până acum la un asteroid.

Cât timp a fost ținut sub observație, adică în permanență, fenomenul s-a produs de 11 ori.

NASA, în pragul unei descoperiri istorice

OSIRIS-REx cercetează asteroidul Bennu din luna decembrie a anului trecut, când s-a „parcat” pe orbita acestuia în speranța că vom afla mai multe despre formarea Sistemului Solar – se presupune că Bennu ar proveni încă de atunci, deci este unul dintre cei mai vechi.

Sonda urmează să ia și o mostră de pe asteroid cu ajutorul unui braț mecanic, pentru a fi apoi adusă pe Pământ pentru studiu. Până atunci, omenirea a mai descoperit un mister.

Oamenii de știință au observat primul nor de fum pe 6 ianuarie 2019, iar de atunci l-au ținut permanent sub observație. Până acum, au mai fost identificate încă nouă jeturi de praf.

Asteroidul Bennu

O parte dintre aceste particule ajung în spațiu, altele reintră pe orbita asteroidului, iar cele mai multe ajung înapoi pe suprafața lui.

Norul de praf nu pare să fie un pericol pentru OSIRIS-REx, dar fenomenul deocamdată misterios dovedește că asteroizii nu sunt simple bucăți colosale de metale și piatră….unii dintre ei, cel puțin.

Bennu prezintă un potențial risc de impact cu Pământul și apare în sistemul de monitorizare Sentry cu al treilea cel mai mare rating pe scala de pericol de impact Palermo.

Are un diametru mediu de aproximativ 493 de metri și a fost examinat cu atenție de către radarul planetar de la Observatorul Arecibo și de Deep Space Network de la complexul Goldstone.